Odată, două persoane care străbăteau în lung și-n lat străzile orașului mi-au oferit un fluturaș cu mesaj religios. Nimic neobișnuit pentru Sibiu, un oraș pluriconfesional cu atât de multe persoane care-l caută sincer pe Dumnezeu sau care cred că L-au găsit. Mă așteptam la același mesaj terifiant al iminenței venirii lui Cristos, cu tunete și fulgere, ca să-i nimicească pe toți cei care nu fac parte din organizația celor care împart materialul respectiv pe drumurile urbei. Mare parte din ce era scris în publicația respectivă respecta această regulă. Ce m-a uimit însă a fost relatarea, în acea broșură, a mărturiei unei doamne din Anglia, care a părăsit Biserica Anglicană dintr-un motiv care n-are nimic de-a face cu spiritualitatea. La vârsta la care se făceau recrutările pentru armată, femeia, posibil hiperprotectivă și dependentă de copilul său, nu știa cum să-și scape fiul de cătănie. A cerut liderilor religioși ai confesiunii sale ajutorul, dar aceștia au refuzat să-i dea un înscris prin care fiul să fie ”grațiat” de la îndeplinirea datoriilor cetățenești. A aflat însă că există o organizație religioasă care oferă membrilor certificate prin care se aduce la cunoștința statului că satisfacerea stagiului militar e împotriva conștiinței lor și a aderat cu toată deschiderea la această grupare, obținând ”libertatea” copilului său.
Evenimentul acesta m-a făcut sensibil, de atunci încolo, la un fenomen de masă în rândul creștinilor: migrația de la o confesiune la alta, din considerente reactive și nu din convingere personală. Am întâlnit multe persoane care au părăsit biserica locală, confesiunea sau religia lor, nu pentru că au găsit ceva greșit în teologie sau practica religioasă, ci, pur și simplu, pentru că s-au simțit răniți. O vorbă nepotrivită a preotului/pastorului, o privire interpretată ca dușmănoasă a cuiva din comunitatea de credință, nepromovarea într-o funcție de slujire eclezială publică și, gata, creștinul nostru și-a luat tălpășița și a plecat. Încă n-ar fi o problemă așa de mare, dacă nu s-ar întâmpla două lucruri: 1. grupările la care aderă n-au minimul cadru sănătos care să confere trăinicie și creștere duhovnicească și 2. toată viața lor de credință ulterioară va fi impregnată puternic de o opoziție agresivă față de biserica din care au plecat. În prima instanță, comunitatea nouă se va destrăma curând, iar nou-veniții vor căuta sau vor întemeia, după bunul lor plac, o nouă organizație care va falimenta și ea curând. În cea de-a doua circumstanță, cele crezute și practicate nu vor avea origini nici în teologie – acum privită cu alți ochi -, nici într-o convingere proprie adâncă, ci într-o încrâncenată și neconștientizată împotrivire față de confesiunea dintâi. Iar teologia lor se va construi pe ”a face toate lucrurile invers decât ceilalți”.
Două cazuri fericite am întâlnit, de-a lungul vremii, în privința aceasta. Oameni care, deși au trecut la altceva, au păstrat o amintire plină de recunoștință pentru biserica în care-au crescut. Din păcate, am găsit nenumărați alții care, trecând dintr-o parte într-alta, au făcut din credința nouă un mijloc de a-și defula rănile ce mocnesc în adânc, spoite cu ideologia religioasă a noii grupări.
N-aș vrea să credeți că sunt pentru rămânerea cu orice preț într-o denominație sau congregație în care nu te regăsești. Departe de mine gândul acesta. Dar, dacă pleci, fă-o din motive conștiente: ai căpătat o altă înțelegere spirituală, ai găsit în noua comunitate oameni care să te ajute să crești, etc. Iar, o dată ce ai făcut acest pas, iartă tot ceea ce te-a rănit în confesiunea/biserica locală pe care-ai părăsit-o, continuă să trăiești toate cele bune învățate acolo, cultivă un gând înălțător și o rugă sinceră pentru cei rămași! Și, de vei constata în timp că ai făcut o alegere bună, nu uita că e prin har, nu prin mândra ta înțelepciune! Fii activ, nu reactiv!
Dr. Andrei Patrîncă
acceseazaviata.wordpress.com 